Daniel Buda, europarlamentar român, a adresat recent o cerere oficială Comisiei Europene pentru a activa sprijinul european în urma inundațiilor devastatoare din județele Suceava și Neamț.
Într-o postare pe rețelele sociale, Buda a subliniat amploarea pagubelor cauzate de viituri, care au dus la pierderea vieților a trei persoane și la evacuarea a sute de locuitori. Multe localități au rămas izolate, fără acces, curent electric sau semnal telefonic.
„Infrastructura a fost grav afectată, cu drumuri, poduri și gospodării distruse, iar intervențiile autorităților se desfășoară sub presiune”, a adăugat el.
Eurodeputatul a cerut Comisiei Europene să ofere urgent ajutoare directe pentru cetățeni, sprijin pentru autoritățile locale, inclusiv asistență tehnică și financiară, și fonduri europene pentru reconstrucția infrastructurii și reconectarea comunităților.
Buda a subliniat importanța solidarității europene în astfel de momente dificile, afirmând că „România este parte a Uniunii Europene nu doar în perioade de stabilitate, ci și în fața dezastrelor”.