Un bărbat în vârstă de 26 de ani, originar din Republica Moldova, a fost reținut pentru 24 de ore în urma unei acțiuni desfășurate de polițiști din patru județe din România, cu sprijinul unui elicopter al Ministerului Afacerilor Interne. Acesta este suspectat de furtul și conducerea unor vehicule fără a deține permis de conducere.
Operațiunea a început pe 5 septembrie, în județul Mehedinți, când polițiștii din Strehaia au încercat să oprească un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Șoferul nu a respectat semnalul regulamentar, iar mașina a fost găsită ulterior abandonată într-o zonă forestieră. Verificările au confirmat că vehiculul fusese furat din Bulgaria.
Cercetările au condus la mobilizarea polițiștilor din Mehedinți, Dolj, Gorj și Caraș-Severin, precum și a jandarmilor și polițiștilor de frontieră. Între timp, căutările s-au extins în Dolj, unde, pe 7 septembrie, tânărul a furat o altă mașină din comuna Podari, lăsată neasigurată.
După ce a condus acest vehicul, l-a abandonat în extravilanul localității Giurgița. Ulterior, bărbatul a achiziționat o altă mașină în Giurgița, pe care a condus-o înainte de a fi identificat de forțele de ordine.
În urma probatoriului administrat de Serviciul de Investigații Criminale Dolj, bărbatul a fost reținut sub acuzația de furt și conducerea unui vehicul fără permis. El a fost dus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj și va fi prezentat procurorilor pentru propunerea de arestare preventivă.









