Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, ce au un salariu net lunar de maximum 4.000 de lei, ar putea beneficia de un ajutor financiar de până la 600 de lei pe lună pentru chirie și o reducere de 50% la abonamentele de transport public sau feroviar.
O propunere legislativă recent depusă la Senat vizează sprijinirea tinerilor aflați la început de carieră, având ca scop reducerea cheltuielilor aferente locuirii și transportului. Aceasta propune modificarea Legii nr. 76/2002, prin adăugarea unui mecanism național de asistență pentru locuințe și transport.
Conform inițiativei, sprijinul pentru chirie se va diferenția în funcție de localitate, fiind stabilite trei plafoane:
- 600 de lei pentru București și Cluj-Napoca;
- 500 de lei pentru orașe precum Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
- 400 de lei pentru restul localităților.
Pentru a accesa acest sprijin, tinerii trebuie să îndeplinească anumite condiții, inclusiv să aibă un contract de muncă cu normă întreagă, să fie înregistrat ca chiriaș și să nu dețină o locuință personală.
Propunerea prevede și o reducere de 50% la costul abonamentelor de transport public și feroviar pentru navetiști, cu aceleași criterii de eligibilitate.
Deocamdată, aceste măsuri sunt în stadiul de propunere legislativă. Dacă vor fi aprobate de Parlament și promulgate, Guvernul va avea la dispoziție șase luni pentru a stabili normele metodologice necesare aplicării.








