Peste 1800 de angajări realizate în Olt în prima jumătate a anului 2025

Peste 1800 de angajări realizate în Olt în prima jumătate a anului 2025

În primele șase luni ale anului 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt a contribuit la angajarea a 1.898 de persoane, datorită serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă.

Dintre persoanele angajate până la data de 30 iunie 2025, 1.173 au vârsta de peste 45 de ani, 250 au între 35 și 45 de ani, 225 au între 25 și 35 de ani, iar 250 sunt tineri sub 25 de ani.

În ceea ce privește mediul de proveniență, 827 de angajați sunt din zona urbană, iar 1.071 din mediul rural.

Analizând nivelul de pregătire al acestor persoane, cele mai multe au studii liceale și postliceale (847), urmate de cei cu studii gimnaziale și fără studii (475), studii profesionale (464) și doar 112 cu studii universitare.

Un aspect notabil este că 877 de persoane angajate sunt considerate greu sau foarte greu ocupabile, conform profilării realizate de AJOFM Olt.

Agenția subliniază că persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active, conform Legii nr. 76/2002, pentru a facilita integrarea acestora pe piața muncii.

În acest context, în primele șase luni ale anului 2025, 4.842 de persoane au primit asistență pentru înregistrarea ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, pentru a beneficia de protecție socială și măsuri active.

Etichete: AJOFM angajări măsuri active Olt piața muncii
Autor: Radulescu Mihai