Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț a trăit în secolul al XIV-lea, inițial ca sihastru în zona Muntelui Apuseni, apoi devenind egumen al Mănăstirii Râmeț din județul Alba. O inscripție pe peretele bisericii din Râmeț atestă activitatea sa, menționând că a fost arhiepiscop în anul 1377, sub domnia regelui Ludovic.
Conform tradiției, Ghelasie avea doisprezece ucenici, cu care participa la rugăciuni și posturi. Acesta consuma doar Sfintele Taine în majoritatea zilelor, hrănindu-se doar sâmbăta și duminica.
Considerat părintele sihaștrilor din acea regiune, Ghelasie era cunoscut pentru puterea sa de a vindeca prin rugăciune. La moartea sa, trupul său a fost îngropat lângă biserica veche a mănăstirii, iar locul a devenit necunoscut în timp.
Moastele sale au fost descoperite în 1925, când, în urma unei ploi torențiale, au fost observate capete umane ce au fost scoase la suprafață. Acestea au fost îngropate din nou, iar capul sfântului a fost identificat datorită unei minuni legate de o femeie bolnavă de epilepsie.
Pe 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis canonizarea oficială a lui Ghelasie, iar ceremonia a avut loc la Râmeț pe 29 iunie. Pomenirea sa este sărbătorită pe 30 iunie.
Rugăciunea către Sfântul Ghelasie este o invocare de ajutor și milă, în care credincioșii cer îndrumare și iertare pentru păcatele lor.
În aceeași zi, Biserica Ortodoxă sărbătorește și Soborul celor 12 Apostoli, inclusiv pe Sfântul Apostol Petru, fratele său Andrei, Iacov, Ioan și ceilalți. Acești apostoli au propovăduit Evanghelia în diferite colțuri ale lumii, suferind martiriul pentru credință.
Pomenirea acestora este o ocazie de a reflecta asupra contribuției lor la răspândirea creștinismului și a valorilor morale în societate.
