Sfântul Iosif cel Nou de la Partos, cunoscut ca patronul pompierilor din România, s-a născut în anul 1568 în orașul Ragusa din Dalmatia. După decesele tatălui său, a migrat împreună cu mama sa în orașul Ohrida, situat la sud de Dunăre. La vârsta de 15 ani, a intrat în mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida, unde a petrecut cinci ani, după care s-a mutat la Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator, unde a fost călugărit sub numele de Iosif.
La solicitarea patriarhului din Constantinopol, a fost numit egumen al marii lavre a Sfântului Ștefan din Adrianopol, iar după șase ani a preluat conducerea mănăstirii românești Cutlumus. În anul 1650, a fost numit mitropolit al Timișoarei, iar un an mai târziu s-a retras la Mănăstirea Partos, unde a rămas până la moartea sa în 1653. Tradiția spune că, în momentul trecerii sale la cele veșnice, clopotele mănăstirii au început să bată singure. A fost înmormântat în naosul bisericii mănăstirești, iar în 1956, moaștele sale au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Timișoara.
Sfântul Iosif cel Nou a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 28 februarie 1950. În urma unei solicitări din partea Ministerului de Interne în 1997, Sfântul Sinod a declarat că Iosif cel Nou va fi patronul pompierilor din România. Printre minunile sale se numără salvarea unei părți din Timișoara de la un incendiu, episod menționat și în Acatistul dedicat lui.
În această zi, se mai pomenește și de alți sfinți, inclusiv de Marele Mucenic Nichita Romanul, Sfântul Cuvios Filotei, precum și de Sfinții Porfirie și Maxim.
