Sfântul Arhidiacon Ștefan, un iudeu din seminția lui Avraam, este recunoscut ca primul martir al Bisericii creștine. După întemeierea Bisericii, numărul creștinilor a crescut semnificativ, iar Apostolii au ales șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune” pentru a-i ajuta în diverse slujiri. Stefan a fost primul dintre aceștia, având un rol esențial în predicarea Evangheliei și în organizarea comunității.
Îmbogățit cu cunoștințe despre Scriptură, Sfântul Ștefan a propovăduit cu hotărâre și a fost acuzat de blasfemie de către saduchei și farisei. Aceștia l-au adus în fața sinedriului, unde a fost condamnat la moarte prin lapidare. În acel moment, Ștefan a avut o viziune în care l-a văzut pe Hristos stând de-a dreapta lui Dumnezeu, ceea ce a intensificat furia judecătorilor.
Conform tradiției, el a fost îngropat în mormântul unui creștin, deoarece cei condamnați la moarte prin pietre nu aveau voie să fie înmormântați în mormintele familiilor lor. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415, păstrându-se nestricăcioase.
Sfântul Ștefan este un simbol al jertfei și al credinței absolute, având o influență profundă asupra creștinismului. Mărturiile despre el subliniază curajul și devotamentul său față de Hristos, chiar și în fața morții. De asemenea, se spune că moaștele sale au fost aduse la Constantinopol în timpul domniei lui Constantin cel Mare, unde au fost sărbătorite cu mare evlavie.
În tradiția creștină, rugăciunile și intercesiile Sfântului Ștefan continuă să aducă alinare și vindecare credincioșilor, având un loc special în inima Bisericii.
