Autoritățile din Germania vor desfășura controale riguroase la începutul anului școlar pentru a depista elevii care lipsesc de la școală, fiind încă în vacanță cu părinții lor.
Părinții care aleg să își extindă vacanțele pot fi sancționați cu amenzi ce ajung până la 1.000 de euro. Aceștia profita de prețurile reduse la biletele de avion, iar autoritățile au remarcat o creștere a acestor situații în ultimii ani. De exemplu, în Hamburg, anul școlar începe pe 4 septembrie 2025.
Anul trecut, 118 familii au fost sancționate pentru absențe nejustificate, preferând să rămână în concediu în loc să își ducă copiii la școală. Conform datelor oficiale, un total de 236 de amenzi au fost emise, cu o sumă medie de 270 de euro per familie. În primele luni ale anului 2025, deja 71 de familii au fost sancționate.
Legea Educației permite elevilor să lipsească până la șase săptămâni într-un an, dar numai cu motive justificate și aprobări oficiale. Profesorii sunt instruiți să monitorizeze absențele în apropierea vacanțelor, iar în caz de absențe nejustificate, școala va informa autoritățile legale.
Autoritățile subliniază că aceste încălcări sunt tratate cu seriozitate, iar amenzile pot fi considerabile. În Bavaria, poliția își va concentra eforturile la aeroportul din Memmingen, unde mulți părinți aleg să plece înainte de începutul anului școlar.