Floare Barra, fostă directoare financiară, și Ovidiu Mihnea Stoica, fost șef al Serviciului de achiziții la Spitalul Județean Brașov, au fost trimisi în judecată de procurorii DNA. Aceștia sunt acuzați că au organizat o licitație ilegală, favorizând o firmă de catering pentru pacienții internați în spital.
În perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, Floare Barra, în calitate de director financiar, ar fi încălcat legislația și l-ar fi instigat pe Stoica să procedeză la fel, facilitând astfel o procedură de licitație care avantaja SC Amrita Com SRL, firma care a câștigat contractul.
Între 2020 și 2021, în ciuda expirării unui acord anterior cu SC Amrita Com SRL, cei doi inculpați ar fi întârziat organizarea unei noi licitații. În această perioadă, firma a continuat să presteze servicii pe baza unor contracte temporare.
La începutul anului 2021, pentru a favoriza interesele SC Amrita Com SRL, Floare Barra l-ar fi determinat pe Stoica să inițieze o nouă licitație, cu condiții restrictive ce excludeau alți ofertanți. Aceasta a implicat o creștere artificială a numărului de porții necesare, ceea ce a condus la o majorare semnificativă a valorii contractului.
Licitația din iunie 2021 a fost câștigată de SC Amrita Com SRL, contractul având o valoare de aproximativ 14,9 milioane lei. Între iulie 2021 și decembrie 2023, au fost semnate 35 de contracte, suma totală a facturilor ridicându-se la peste 18 milioane lei, plătite în avans de spital.
Procurorii au constatat că unele servicii contractate nu erau necesare, iar calitatea alimentelor livrate era sub standardele corespunzătoare. De asemenea, s-a descoperit că Stoica a transmis informații confidențiale unei firme comerciale, facilitând câștigarea unei licitații pentru echipamente medicale.
Prejudiciul total estimat pentru Spitalul Județean Brașov este de 18.244.670 lei. Autoritățile au impus măsuri asigurătorii asupra bunurilor și conturilor bancare ale inculpaților, iar cazul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov.