Teste de presiune la conducta de gaze din zona Podului Căprioara

Teste de presiune la conducta de gaze din zona Podului Căprioara

În intervalul 11-12 august, conducta de gaze din apropierea Podului Căprioara va fi supusă unor teste de presiune cu aer. Aceste lucrări sunt planificate să se desfășoare fără a afecta consumatorii din Piatra-Neamț.

Probele se vor realiza în zona intersecției dintre Aleea Tineretului și Aleea Brazilor, pe un tronson al conductei de gaze naturale. O zonă de 150 de metri din apropiere va fi marcată cu bandă avertizoare și va fi monitorizată de echipa companiei Moldocor, care se ocupă de proiectul denumit „Punerea în siguranță conductă de transport gaze naturale DN300 ocolire Piatra-Neamț, în zona localității Văleni, și montarea unei instalații de reglare presiune gaze naturale în zona localității Săvinești”.

Conform informațiilor transmise primăriei, presiunea de testare va fi de 40 de Bari și va fi menținută timp de 24 de ore. Este important de menționat că utilizatorii rețelei de gaze naturale nu vor fi afectați de această procedură.

Constructorul a asigurat că toate manevrele vor fi realizate respectând reglementările legale și normele tehnice în vigoare.

Etichete: conductă gaze Moldocor Piatra-Neamț siguranță gaze teste presiune
Autor: Radulescu Mihai