Doi frați și-au pierdut viața în încercarea de a salva o fetiță de la înec

Doi frați au murit încercând să salveze o fetiță de la înec pe râul Moldova. Incidentul a avut loc în Neamț.

Doi frați și-au pierdut viața în încercarea de a salva o fetiță de la înec
Foto: Pexels / Dih Andréa

O tragedie s-a petrecut pe râul Moldova, în apropierea podului de la Horia, unde doi frați, cu vârste de 12 și 15 ani, au murit în urma unei încercări disperate de a salva o fetiță de 6 ani. Incidentul a avut loc în jurul orei 16:35, când o alarmă a fost dată printr-un apel la 112, anunțând că trei copii se află în pericol de înec.

La fața locului s-au mobilizat echipe de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, precum și echipaje medicale. Până la sosirea salvatorilor, o persoană a reușit să scoată fetița din apă, aceasta fiind ulterior transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În acel moment, scafandrii au început căutările pentru a găsi frații dispăruți. Cei doi adolescenți au fost găsiți, dar, din păcate, manevrele de resuscitare efectuate de echipele medicale nu au avut succes, medicul declarând decesul acestora.

Tragedia a început când fetița a fost luată de curent, iar concubinul mamei sale a sărit în apă pentru a o salva, fiind de asemenea prins de curenți. Frații au intervenit, dar au fost și ei atrași în apă. Conform informațiilor preliminare, bărbatul și fetița au reușit să ajungă la mal, însă adolescenții nu au supraviețuit.

În prezent, cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului, iar autoritățile investighează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026