Tot ce trebuie să știi despre admiterea la masteratele UMFST în 2025

Tot ce trebuie să știi despre admiterea la masteratele UMFST în 2025

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a anunțat deschiderea înscrierilor pentru programele de masterat în sesiunea de toamnă din 2025. Înscrierile se vor desfășura online, non-stop, între 1 și 4 septembrie, ultima zi având termen limită până la ora 12:00, pe platforma admitere.umfst.ro.

Examenul de admitere este programat pentru 8 septembrie. În această sesiune, universitatea oferă atât locuri cu taxă, cât și locuri fără taxă, în cadrul mai multor facultăți, inclusiv Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior”, Economie și Drept.

Detalii suplimentare referitoare la condițiile de admitere, tematica examenului și bibliografia necesară sunt disponibile pe site-ul oficial, la secțiunea dedicată masteratelor.

Etichete: admitere examen masterat UMFST Universitatea de Medicină
Autor: Radulescu Mihai