Începând cu luna august, peste 15.000 de mureșeni coasigurați vor trebui să își achite contribuția pentru asigurarea de sănătate. Ce se va întâmpla dacă nu o fac? De la 1 septembrie, aceștia nu vor mai avea acces la servicii medicale gratuite.
Conform Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Mureș, la începutul lunii iulie erau înregistrate 15.626 de persoane coasigurate în județ. Aceste modificări survin ca urmare a aplicării Legii 141, care redefineste categoriile de asigurați.
După 1 august, persoanele care nu își plătesc contribuția vor putea beneficia de servicii medicale doar dacă informațiile din platforma PIAS a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) le confirmă calitatea de asigurat.
„Modificările vizează în special coasigurații și persoanele incluse în programe naționale de sănătate, cu excepția celor cu diagnostic oncologic”, a declarat Ec. Rodica Biro, Director Executiv al CJAS Mureș. De asemenea, personalul monahal trebuie să depună declarația unică 212 pentru a obține asigurarea.
Pentru categoriile care au fost asigurate fără plată, se va reține o contribuție de 10% din indemnizațiile pentru veniturile din incluziunea socială. Pensionarii cu pensii de peste 3.000 lei vor fi, de asemenea, obligați să plătească contribuția, în timp ce cei cu pensii sub această limită vor rămâne asigurați fără plată.
Cei care doresc să devină asigurați vor plăti 10% din valoarea a șase salarii minime brute pe economie, în două tranșe. Prima tranșă de 25% se va plăti la depunerea declarației, iar restul de 75% până pe 25 mai al anului următor.
La începutul lunii iulie, județul Mureș avea 446.813 persoane asigurate, dintre care 130.102 erau neasigurate. Dintre asigurați, 146.116 erau salariati și persoane cu venituri asimilate, iar peste 116.000 erau pensionari.