În contextul actual, încrederea în Guvern este pusă la încercare, iar criticile la adresa conducerii politice devin tot mai evidente. Deși măsurile adoptate sunt considerate adecvate, ele sunt percepute ca fiind irealiste din punct de vedere istoric.
Un profesor universitar, care și-a exprimat opinia asupra conducerii ministerului educației, subliniază discrepanța dintre poziția de ministru și statutul de cadru didactic angajat pe termen nedeterminat. Acesta consideră că, în ciuda intențiilor bune ale ministrului, realitatea este diferită și nu reflectă eforturile necesare în această perioadă economică dificilă.
Criticile se îndreaptă și spre sistemul de pensionare din România, unde statutul de pensionar este adesea perceput ca o formă de a evita responsabilitățile. Această realitate sugerează că, în loc să fie o recompensă pentru muncă îndelungată, pensionarea devine o modalitate de a scăpa de obligațiile profesionale.
Universitatea este văzută ca fiind afectată de influențe politice, iar profesorii sunt împărțiți între meditații necuantificate și plăți inegale. Această situație este comparată cu „sclavagismul” din alte țări europene, subliniind necesitatea unei reforme.
Un principiu esențial propus pentru a îmbunătăți legislația românească este Principiul Responsabilității Financiare, care ar obliga funcționarii publici să răspundă pentru abaterile de la lege. Această reformă este considerată urgentă și necesară pentru a asigura transparența și responsabilitatea în administrația publică.
În concluzie, România are nevoie de o Constituție care să protejeze cetățenii de corupție și abuzuri, asigurând un cadru legal care să impună responsabilitate în rândul celor care conduc.
