Festival caritabil în Sighișoara pentru sprijinirea pediatriei locale

Festival caritabil în Sighișoara pentru sprijinirea pediatriei locale

Între 19 și 21 septembrie, Asociația „Oameni pentru comunitate” va organiza festivalul caritabil „Artbeat Community Fest” în incinta Gimnaziului “Aurel Mosora” și în cartierul Maurer din Sighișoara.

Scopul acestui eveniment este strângerea de fonduri pentru renovarea Ambulatoriului de Pediatrie din oraș, având ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru copiii din comunitate.

Festivalul va include o varietate de activități pentru copii și adolescenți, precum ateliere de muzică (pian, chitară, percuție), pictură, desen, robotică și teatru. Un element central va fi Târgul de Toamnă organizat de elevii din clasele I-IV de la Gimnaziul “Aurel Mosora”, care vor crea și vinde obiecte în scop caritabil.

De asemenea, pe scena festivalului vor performa tineri talentați din Sighișoara și județul Mureș în diverse acte artistice, cum ar fi canto, chitară și dans. Activitățile din zilele de vineri și sâmbătă vor promova implicarea comunității, aducând împreună copii, părinți, antreprenori și firme locale. Duminica va fi dedicată adolescenților, având în program ateliere de orientare în carieră și un atelier artistic de hip-hop cu artistul invitat Macanache.

Intrarea la festival este gratuită, iar înscrierea la ateliere se va realiza online, pe baza unei donații între 15 și 50 de lei per copil. Toate donațiile vor fi folosite pentru renovarea secției de Pediatrie, a subliniat Dr. Alexandru Mihail Ignat, organizatorul evenimentului.

Festivalul beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Sighișoara și al unor companii precum E.ON Assist, Hochland, Sefar Monosuisse, Puiul de Crăiești și Maurer Imobiliare.

Etichete: caritate comunitate evenimente festival pediatrie Sighișoara
Autor: Vlad Dumitrescu