Tradițiile legate de creșterea animalelor și pășunat sunt parte integrantă a moștenirii culturale românești, așa cum este evidențiat de Muzeul Etnografic din Reghin. Roxana Man, managerul muzeului, și echipa sa discută despre importanța cirezii de vite și a pășunatului în satele din jur.
În România, creșterea animalelor a fost o activitate esențială, vitelul și alte bovine fiind cruciale pentru agricultură și transport. Aceste animale sunt surse principale de lapte, carne și piei, având un rol fundamental în viața cotidiană a gospodăriilor. Pășunatul începe primăvara devreme, când animalele sunt scoase la pășunat prin grădini și fânețe, iar la sfârșitul lunii aprilie, acestea se mută la pășunatul de vară, care continuă până toamna.
Un exemplu notabil este Râpa de Jos, un sat din județul Mureș, unde ciurdarii conduc zilnic cirezi de sute de vaci pe străzile localității. Groza Ioan Vasile, un ciurdar cu 9 ani de experiență, îngrijește zilnic aproximativ 300 de vaci, mutându-le de la case la pășune, situată la 4 km distanță.
Numărul locuitorilor din sat este de aproximativ 400, în timp ce Asociația de taurine din județul Mureș înscrie în prezent 500 de vaci. Pășunatul se desfășoară conform unor tradiții și reguli bine stabilite, asigurând valorificarea produselor lactate, care sunt colectate și distribuite în localitățile din apropiere.
În trecut, fiecare gospodărie deținea cel puțin o vacă, iar prezența cirezii în sat era o imagine obișnuită. Cu toate acestea, reorganizările din domeniul zootehnic au dus la o scădere a numărului de animale, iar tendințele actuale se concentrează pe creșterea producției de lapte, diminuând astfel numărul de vite și renunțând la ciurdă.
