Pe 14 septembrie, creștinii sărbătoresc Ziua Crucii, un moment important în calendarul religios atât ortodox, cât și greco-catolic. Această sărbătoare marchează un moment de introspecție și de celebrare a semnificației crucii în tradiția creștină.
În tradiția populară, Înălțarea Sfintei Cruci coincide cu ultima zi dedicată recoltării plantelor medicinale. De asemenea, este momentul în care se adună mierea din stupi, un simbol al vindecării. Această zi este asociată cu începutul toamnei, reflectând tranziția sezonieră. De asemenea, este cunoscută sub denumirea de Ziua Șarpelui, evocând teme de ciclicitate în natură.
Crucială în această sărbătoare este crucea lui Hristos, considerată un simbol al vieții. Conform legendelor medievale, crucea ar fi fost construită din lemnul arborelui cunoașterii. Aceasta subliniază atât căderea, cât și mântuirea, funcționând ca un legământ pentru restabilirea ordinii universale. Adoptată în secolul I, în timpul lui Constantin cel Mare, crucea a devenit un simbol definitoriu al creștinismului. În 325, a fost descoperită crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, iar episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat-o ca parte a unei ceremonii religioase.
Managerul Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Roxana Maria Man, subliniază că simbolistica crucii combină spiritualitatea cu natura. Este un simbol al mântuirii, asociat atât cu imaginea crucii, cât și cu șarpele de aramă înălțat de Moise. Aceasta din urmă, deși are conotații negative, reflectă dualitatea simbolismului. În tradiția biblică, crucea simbolizează atât moartea și învierea lui Iisus, cât și o legătură cu ritualurile vechi de fertilitate, având un rol în asigurarea renașterii naturii.
Se spune că în această zi natura se retrage, animalele se ascund, iar consumul alimentelor cu formă de cruce este interzis. Această practică subliniază respectul față de semnificația spirituală a zilei.
Fotografii din arhiva Muzeului Etnografic Reghin, realizate de Anton Badea, surprind esența acestei sărbători.
