Manfred Spitzer, specialist în neuroștiințe și profesor de psihiatrie la Universitatea din Ulm, abordează în cartea sa „Singurătatea boala necunoscută” teme esențiale legate de narcisism și empatie. În lucrarea sa, el face distincția între singurătate și izolare socială, subliniind importanța acestor concepte.
Studiile realizate de Spitzer scot în evidență o preocupare tot mai mare pentru narcisism în rândul tinerilor. O metaanaliză care a inclus 13.737 de studenți a arătat o scădere semnificativă a empatiei între anii 1972 și 2009. Aceasta a coincis cu o creștere a atitudinilor egoiste, 81% dintre tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani considerând îmbogățirea personală drept un obiectiv major.
În anii '50, doar 12% dintre adolescenți se considerau „persoane importante”, în timp ce la sfârșitul anilor '80, acest procent a crescut la 77% pentru fete și 80% pentru băieți. Conform lui Spitzer, narcisismul se definește printr-un egocentrism exagerat, având rădăcini în mitul grecesc al lui Narcis, care s-a transformat într-un subiect de dezbatere contemporană.
Este important să facem o distincție între trăsăturile narcisice generale, care pot apărea la toată lumea, și tulburarea narcisică de personalitate, diagnosticabilă. Studiile recente indică o creștere a prevalenței acestei tulburări, triplându-se în ultimele decenii.
O cercetare a utilizării cuvintelor în 766.513 cărți publicate între 1960 și 2008 a arătat o scădere cu 10% a folosirii pronumelui „noi” și o creștere cu 42% a utilizării pronumelui „eu”. Aceste date reflectă o schimbare culturală spre un individualism crescut.
Reflecțiile lui Spitzer ne provoacă să ne întrebăm cât de mult ne concentrăm asupra noastră și cât de puțin asupra celorlalți, evidențiind impactul negativ pe care izolarea virtuală îl are asupra relațiilor interumane.
