Un caz șocant în Alțîna: Un minor sub 14 ani, suspectat de omor

Un caz șocant în Alțîna: Un minor sub 14 ani, suspectat de omor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a informat că un minor sub 14 ani este principalul suspect în cazul morții violente a unui cioban din localitatea Alțîna. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit pe 9 iunie, în apropierea stânei la care lucra, într-o zonă împădurită.

Dispariția ciobanului a fost raportată pe 8 iunie, iar la examinarea cadavrului au fost identificate urme de violență. Necropsia preliminară a arătat că decesul a fost cauzat de un traumatism cranio-cerebral grav, însoțit de multiple fracturi craniene și hemoragie meningo-cerebrală.

Procurorii sibieni au confirmat că există suspiciuni că autorul crimei este un minor. Acesta a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu pe 9 iunie, cu acordul reprezentantului său legal, pentru a fi evaluat de specialiști.

Ancheta este condusă de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și medicilor legiști de la Serviciul Județean de Medicină Legală.

Informatii preluate si adaptate din: Gazeta de Sud
Etichete: Alțîna anchetă cioban minor omor Parchet psihiatrie Sibiu
Autor: Radulescu Mihai