Termen limită pentru vizarea carnetelor de rentă viageră: 1 septembrie 2025

Termen limită pentru vizarea carnetelor de rentă viageră: 1 septembrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că rentierii agricoli trebuie să transmită documentele necesare pentru obținerea rentei viagere aferente anului 2024 până la data de 1 septembrie 2025. Această dată a fost stabilită având în vedere că 31 august este o zi nelucrătoare.

Rentierii sau persoanele care îi reprezintă pot solicita viza anuală prin mai multe modalități: în persoană la sediile Centrelor Județene APIA, prin e-mail cu confirmare telefonică ulterioară, prin poștă sau curier.

Documentele necesare pentru vizare includ: carnetul de rentier agricol, actul de identitate, contractele de arendă, un extras de cont (opțional), precum și procura notarială sau hotărârea judecătorească, în cazul în care se face o reprezentare legală.

În cazul în care un rentier decedează, moștenitorii pot încasă renta până la data decesului, cu condiția ca aceștia să depună documentele justificative până la 15 octombrie 2025. Această cerere trebuie să fie însoțită de carnetul rentierului (în original), certificatul de deces și documentele care atestă calitatea de moștenitor.

Plata rentei viagere se va efectua într-o singură tranșă anuală, până la 30 noiembrie 2025, prin mandat poștal sau virament bancar.

Conform APIA, până în prezent, Centrul Județean Gorj a vizat 20 de carnete de rentieri, cu o sumă totală de 7.237,28 euro (36.002,58 lei) pentru o suprafață de 78,01 ha.

Etichete: APIA documente moștenitori plăți rentă viageră
Autor: Radulescu Mihai