Siguranța copiilor pe durata vacanței: recomandări esențiale

Siguranța copiilor pe durata vacanței: recomandări esențiale

Poliția Județeană Dolj continuă să inițieze acțiuni pentru a proteja copiii în timpul vacanței de vară. Campania intitulată „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” are ca scop prevenirea violenței școlare, abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori și pornografiei infantile, punând accent pe promovarea drepturilor și responsabilităților copiilor în funcție de vârstă.

Între 14 și 18 iulie, polițiștii au organizat 7 sesiuni informativ-preventive în Craiova, la care au participat peste 200 de copii. Pe parcursul vacanței, aceștia vor continua să interacționeze cu micuții pentru a-i informa despre siguranța lor acasă, la școală, pe stradă și în mediul online.

Recomandări pentru elevi:

  • Alegeți-vă prietenii cu grijă!
  • Răspundeți la violență cu calm, nu cu violență!
  • Dacă observați acte de violență, informați un adult de încredere!
  • Evitați să acceptați bani sau cadouri de la străini!
  • Protejați-vă bunurile personale!
  • Refuzați participarea la activități ce implică consumul de alcool sau droguri!
  • Nu vă jucați pe carosabil!
  • Traversați doar prin locuri sigure și respectați semnalele de circulație!
  • Asigurați-vă că bicicleta sau trotineta este în stare bună!
  • Nu conduceți trotineta electrică dacă nu aveți cel puțin 14 ani!

Recomandări pentru părinți:

  • Nu lăsați copiii sub 12 ani nesupravegheați!
  • Știți mereu unde se află copilul și cine sunt prietenii săi!
  • Nu permiteți ieșirile până târziu în noapte!
  • Verificați banii de buzunar ai copilului!
  • Fiți atenți la schimbările de comportament ale copilului și ascultați-i problemele!
Informatii preluate si adaptate din: Gazeta de Sud
Etichete: educație prevenirea violenței recomandări părinți siguranța copiilor vacanța de vară
Autor: Radulescu Mihai