Amalia Lică a obținut locul 15 în clasamentul provizoriu al probei de individual compus la Campionatele Mondiale de gimnastică ritmică, desfășurate în Rio de Janeiro, Brazilia. Sportiva română a acumulat un total de 54,750 puncte după calificările la cerc și minge, având 28,150 puncte la cerc (locul 13) și 26,600 puncte la minge (locul 19).
În fruntea clasamentului se află germanca Darja Varfolomeev, campioană olimpică, cu un total de 60,950 puncte.
Cealaltă sportivă din România, Andreea Verdeș, se află pe locul 21, având 53,900 puncte, cu note de 28,050 puncte la cerc (locul 17) și 25,850 puncte la minge (locul 29).
Următoarele calificări, la măciuci și panglică, sunt programate pentru joi, iar finala la individual compus se va desfășura vineri. Finalele pe obiecte sunt planificate pentru duminică.