Pierderile de inventar în sectorul retail din Germania au atins un nou maxim în 2022, ajungând la 4,95 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 3% față de anul anterior. Această sumă record, conform unei cercetări realizate de Institutul din Koln, este generată în mare parte de furturile din magazine, care s-au majorat cu aproape 5%, totalizând 2,95 miliarde de euro.
De asemenea, angajații magazinelor au contribuit la pierderi de circa 890 milioane de euro, în timp ce erorile organizaționale și problemele cu furnizorii au generat restul pierderilor. Studiul a fost efectuat pe baza datelor obținute de la 98 de retaileri, care operează peste 17.000 de locații în Germania. Conform raportului, furturile și măsurile de prevenție au dus la o creștere a prețurilor cu aproximativ 1,5%.
Retailul german susține în jur de trei milioane de locuri de muncă și generează vânzări anuale de aproximativ 630 miliarde de euro. Autorii raportului subliniază că grupările infracționale organizate contribuie semnificativ la acest fenomen, fiind responsabile pentru o treime din pierderile totale de inventar.
Printre produsele cel mai des vizate de hoți se numără articolele mici, dar cu valoare mare, cum ar fi alcoolul, cafeaua, aparatele de ras, parfumurile, produsele electronice și hainele de marcă.
Inflația a crescut costul bunurilor de consum, iar unii experți sugerează că furturile ar putea fi o reacție la prețurile în continuă creștere. Aceeași tendință se observă și în alte țări, inclusiv România, unde magazinele se confruntă cu furturi, deși nu există date precise despre amploarea acestui fenomen.
După pandemia de COVID-19, furturile din magazine au crescut semnificativ și în alte regiuni ale Europei și în Statele Unite, determinând retailerii să implementeze măsuri de securitate mai stricte, cum ar fi angajarea de detectivi interni și utilizarea sistemelor avansate de supraveghere.
De asemenea, introducerea caselor de marcat fără casier a fost asociată cu creșterea furturilor, iar comercianții au început să ceară clienților să își scaneze bonul de cumpărare înainte de a părăsi magazinul.