Carlo Ancelotti, un an de închisoare pentru fraudă fiscală: detalii despre condamnare

Carlo Ancelotti, un an de închisoare pentru fraudă fiscală: detalii despre condamnare

Carlo Ancelotti, cunoscutul antrenor al echipei naționale a Braziliei și fost tehnician al Real Madrid, a fost condamnat la un an de închisoare, alături de o amendă de peste 386.000 de euro, pentru fraudă fiscală. Sentința a fost pronunțată miercuri, după ce Ancelotti a fost judecat în luna aprilie.

Condamnarea se referă la o fraudă fiscală comisă în 2014, dar Ancelotti a fost achitat de acuzații similare pentru anul 2015. Deși a negat acuzațiile, instanța a stabilit că antrenorul italian era conștient de obligațiile sale fiscale din Spania, având astfel o ”intenție conștientă de a evita plata impozitelor”.

Procurorii au cerut inițial o pedeapsă mult mai severă, de aproape cinci ani de închisoare, susținând că Ancelotti a ascuns veniturile obținute din drepturile de imagine, depășind un milion de euro, în perioada 2014-2015, când antrena Real Madrid.

În timpul procesului, antrenorul a declarat că a acceptat un contract de șase milioane de euro net pe sezon, iar clubul i-a propus ca 15% din această sumă să fie plătită sub formă de drepturi de imagine, cu un regim fiscal diferit.

Informatii preluate si adaptate din: Gazeta de Sud
Etichete: Carlo Ancelotti drepturi de imagine fraudă fiscală închisoare Real Madrid
Autor: Radulescu Mihai