Pe 21 august, începând cu ora 18:00, Preluca Sunray va găzdui un concert deosebit de pian, susținut de tânărul artist David Dumitrescu, un pianist de doar 12 ani și elev al Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București.
Evenimentul se va desfășura într-un cadru natural, propunând o experiență inedită în mijlocul dealurilor, unde apusul va deveni parte din spectacol. Organizatorii au pregătit o atmosferă plăcută, cu caii Centrului de Echitație 4Foi aproape și o selecție de plăcinte, limonadă și vin pentru a completa seara.
Intrarea la concert se va face pe bază de donație, iar cei interesați sunt încurajați să își rezerve locul prin completarea unui formular disponibil online.









