Un nou hub turistic a fost inaugurat în localitatea Suciu de Sus, un pas semnificativ pentru dezvoltarea comunității. Proiectul, intitulat „Amenajare și dotare Hub turistic în localitatea Suciu de Sus”, a beneficiat de finanțare europeană prin PNRR – Componenta 11, dedicată turismului și culturii.
Pe o suprafață de peste 2 hectare, anterior neproductivă, s-a creat un spațiu modern, atractiv pentru activități recreative. Acest parc va fi disponibil nu doar pentru locuitorii comunei, ci și pentru vizitatori, oferind facilități atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Primăria Suciu de Sus, în colaborare cu OMD Maramureș și cu suportul Consiliului Județean Maramureș, a depus acest proiect ca parte a strategiei de modernizare a comunei. Ionel Todoran, primarul localității, a subliniat importanța acestui hub pentru atragerea de turiști și dezvoltarea infrastructurii locale.
„Investițiile în infrastructură și spații publice sunt esențiale pentru a face Suciu de Sus o destinație atrăgătoare. Proiectul a fost realizat într-un timp record, cu termene stricte, și apelăm la vizitatori să aștepte deschiderea oficială pentru a se bucura de facilități în condiții optime”, a declarat Todoran. Valoarea totală a finanțării pentru acest proiect se ridică la 1,8 milioane de lei.









