Sindicatele educației lansează campania de strângere de semnături pentru greva generală

Sindicatele din educație inițiază o campanie pentru greva generală, cerând demisia ministrului Educației.

Sindicatele educației lansează campania de strângere de semnături pentru greva generală
Foto: Markus Winkler

Liderul Federației Educației Naționale „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat demararea unei campanii de strângere de semnături, având ca scop declanșarea unei greve generale în educație.

„Dacă se va decide declanșarea grevei generale, o vom face, deoarece avem responsabilitatea de a lupta pentru viitorul învățământului românesc și pentru copiii noștri. Ne dorim un sistem educațional atractiv, care să atragă tineri bine pregătiți și să păstreze în sistem cadrele didactice cu merite. Este esențial să ne unim și să demonstrăm că putem face o schimbare într-o țară în care clasa politică încearcă să ne dezbine. Uniți, suntem mai puternici”, a declarat Nistor.

În plus, liderul sindical a cerut demisia ministrului Educației, Daniel David, subliniind că acesta nu a reprezentat adecvat interesele sistemului educațional, având o abordare mai degrabă contabilă în privința măsurilor de austeritate. „Fiecare dintre noi poate contribui la abrogarea acestor măsuri nedrepte prin participarea la acțiunile de protest”, a adăugat Marius Nistor.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026