În Maramureș, semnele secetei apar mai devreme decât de obicei, cu efecte vizibile începând din luna iunie. De obicei, seceta se resimțea intens abia din iulie, dar acum multe comune se confruntă cu dificultăți în asigurarea apei potabile.
Consumul excesiv, în special pentru irigarea culturilor, este unul dintre principalii factori care contribuie la această criză. În unele zone, autoritățile au emis avertismente de restricționare a consumului de apă pe timp de noapte, ceea ce a dus la o revenire a obiceiului locuitorilor de a căuta apă din surse naturale, cum ar fi izvoarele și râurile.
De exemplu, locuitorii din Vima Mică și Remetea Chioarului se îndreaptă din nou spre aceste surse pentru a-și umple rezervoarele cu apă necesară. Pe de altă parte, cei care beneficiază de apă din acumularea Firiza nu au motive de îngrijorare, deoarece administratorii au gestionat bine resursele, iar acumularea este plină.
În contrast, acumularea Runcu, care și-a finalizat recent digul, nu beneficiază de lucrări necesare pentru completarea proiectului, iar resursele financiare par insuficiente pentru a finaliza procesul de decopertare și drumurile de acces. Aceasta afectează comunitățile din aval, care depind de surse de apă din pârâuri și fântâni, resurse ce devin din ce în ce mai limitate.
Râul Lăpuș, de exemplu, este acum mult mai sec decât în alți ani, iar alte comunități din Țara Lăpușului și Codru resimt efectele lipsei apei. Un edil local a sugerat că ar fi benefică organizarea unei rețele comune de apă și canalizare pentru întreaga Vale a Izei, care ar putea reduce complexitatea sistemelor actuale.
În plus, captarea apei din Râoaia către orașul Târgu Lăpuș a dus la o competiție acerbă pentru resursele disponibile, lăsând comuna Lăpuș în dificultate. Aceasta este o problemă acută, mai ales în zonele precum Țara Codrului, unde resursele de apă sunt extrem de limitate.
