La sfârșitul săptămânii trecute, echipele de salvamontiști din Maramureș, formate din angajați, voluntari și candidați aspiranți, au participat la un curs dedicat primului ajutor, organizat cu sprijinul conf. univ. dr. Sebastian Trancă, expert în domeniul medical.
Acest curs, care a inclus atât sesiuni teoretice cât și practice, a avut ca scop evaluarea și rafinarea procedurilor medicale esențiale pentru intervențiile în situații de urgență în zone montane și greu accesibile. Dan Benga, managerul Salvamont Maramureș, a subliniat importanța acestui demers, mulțumind dr. Trancă pentru aportul său valoros la formarea continuă a echipei. El a evidențiat că profesionalismul și dedicarea acestuia reprezintă un exemplu de urmat pentru întreaga echipă Salvamont.








