Recent, Instituția Prefectului din Maramureș, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean și Școala Gimnazială „Petofi Șandor” din Coltău, a desfășurat o activitate informativă pentru elevii de etnie romă din clasele VI-VIII. Această întâlnire a avut ca scop principal conștientizarea efectelor negative ale maternității timpurii, un fenomen care influențează semnificativ viețile tinerelor mame și ale copiilor lor.
În cadrul întâlnirii, elevii au fost informați despre consecințele maternității precoce, inclusiv pierderea unei părți esențiale din copilărie, riscul de abandon școlar, precum și dificultățile materiale și emoționale pe care le întâmpină aceste tinere. Comisarul de poliție Luminița Georgescu a prezentat informații importante despre prevenirea infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, precum și despre violența domestică.
De asemenea, inspectorul responsabil cu problemele romilor a discutat cu elevii din clasa a VIII-a despre oportunitățile de acces la locuri speciale în învățământul liceal de stat, subliniind importanța participării la Evaluarea Națională. La eveniment au participat 59 de elevi, dintre care 25 erau fete, 21 de părinți, cadre didactice, mediatorul școlar și sanitar, asistenți sociali din Primăria Coltău, precum și directorii școlii, Robert Mezei și Ionuț Lung.
Conform statisticilor, în comunitatea romă din Coltău se înregistrează 4 mame minore (cu vârsta peste 14 ani, neînscrise la școală) și 2 minore însărcinate care sunt eleve la Școala Gimnazială „Petofi Șandor” din Coltău.