Presa românească se află într-o situație critică, luptându-se pentru supraviețuire în contextul unor provocări economice severe. De la criza din 2008, industria media a suferit un declin constant, iar pandemia a acutizat problemele, lăsând în urmă doar câteva publicații dedicate, cu tiraje limitate.
Comparativ cu alte țări, precum Marea Britanie și Germania, unde presa scrisă reînvie prin modele de afaceri inovatoare, România pare să se confrunte cu stagnarea. Ziarele din străinătate reușesc să ajungă la cititori prin abonamente, în timp ce presa românească se luptă cu taxe exorbitante pentru distribuție, care ajung să reprezinte o parte semnificativă din prețul final al publicațiilor.
În acest climat economic, instituțiile media sunt presate să se adapteze, dar se confruntă cu obstacole majore. Cheltuielile de transport sunt disproportionate, iar autoritățile nu par să susțină o reformă reală în acest sector. Aceasta deschide calea pentru influenceri și bloggeri să preia rolul de formatori de opinie, în locul jurnaliștilor tradiționali, care se luptă pentru a rămâne relevanți.
Cu toate acestea, există o speranță, iar solidaritatea între colegii din diferite medii de comunicare a fost evidentă. S-au înregistrat inițiative de sprijin din partea jurnaliștilor din online și televiziune, iar reacțiile din partea politicienilor au fost limitate. Unii lideri par să ignore semnalele de alarmă venite din partea presei locale, care este esențială nu doar pentru informare, ci și pentru cultura națională.
Istoricul presei românești este complex, având un rol vital în tranziția democratică din anii '90. De-a lungul timpului, presa a fost un pilon al educației civice, dar și un actor activ în lupta împotriva corupției, chiar și în fața amenințărilor. În ciuda percepției negative care există în societate, este important să conștientizăm că presa reflectă realitatea socială și că problemele sale sunt, în mare parte, o oglindă a societății în ansamblu.
