Poliția Locală din Baia Mare derulează o campanie activă de identificare și ridicare a vehiculelor abandonate sau fără stăpân, conform Legii nr. 421/2002, care reglementează situația acestora pe terenuri publice sau private.
În perioada de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 140 de autovehicule abandonate. Dintre acestea, 22 au fost ridicate și depozitate pentru valorificare, 4 au fost revendicate de către proprietari, iar 11 au fost predată către o societate autorizată de reciclare.
Reprezentanții instituției subliniază că, pe lângă aspectul estetic, mașinile abandonate ocupă spații publice importante, inclusiv locuri de parcare necesare comunității. Polițiștii locali se ocupă constant de aceste cazuri, respectând procedurile legale și urmărind fiecare situație până la soluționare. Autoritățile mulțumesc cetățenilor care semnalează astfel de probleme, contribuind astfel la o identificare mai rapidă a vehiculelor abandonate.








