Copiii din cadrul Asociației Pirita Children au avut parte de o experiență inedită, interacționând cu tineri voluntari din Statele Unite, care s-au implicat activ în activitățile desfășurate în Baia Mare.
În ultima zi a vizitei, atmosfera a fost plină de entuziasm și creativitate. Micuții s-au distrat jucându-se și dansând pe terenul de sport, au realizat portrete colorate folosind frunze și flori, iar la final au creat felicitări emoționante de rămas bun pentru voluntari. Reprezentanții asociației au exprimat recunoștința față de toți cei care au contribuit la succesul acestei zile, anticipând cu nerăbdare următoarea echipă de voluntari, care va aduce din nou bucurie și zâmbete.