Într-o perioadă în care țara se confruntă cu un guvern provizoriu și canicula își face simțită prezența, ne refugiem în povești care ne îmbogățesc sufletul. Recent, am descoperit o carte apreciată, „Paznic de far”, scrisă de Geo Bogza, un poet și reporter de marcă al avangardismului românesc. Aceasta cuprinde articole publicate timp de șapte ani în revista „Contemporanul”.
Deși Bogza a fost mai retras din viața literară, el a acceptat invitația criticului literar Al. Oprea de a participa la lansarea cărții sale. Am avut privilegiul de a fi prezent la acest eveniment, având o legătură personală cu profesorul Oprea, care a fost îndrumătorul meu în timpul studenției.
Am fost influențat de reportajele lui Bogza, iar când am avut ocazia să vorbesc la lansare, am subliniat legătura sa cu Maramureșul, evocând un poem scris după o călătorie în această zonă. Bogza descria frumusețea peisajului, călătoria prin păduri și întâlnirile cu oamenii locului. Un fragment memorabil din creația sa spune: „Atâtea frumuseți mă dor/Că le-am văzut abia când e să mor.”
La eveniment, Geo Bogza a recitat tableta-poem „Basm”, din antologia lansată, o lucrare care m-a impresionat profund. Povestea descrie o întâlnire între Dumnezeu și Sfântul Petru cu niște oameni simpli dintr-un sat, evidențiind generozitatea și bunătatea acestora. La final, Dumnezeu răspunde rugăciunii lui Petru, dând naștere unei personalități deosebite - Mihai Eminescu.
După lectură, Bogza a părăsit sala cu eleganță, lăsând în urmă aplauze entuziaste. Aceasta a fost prima și ultima mea întâlnire cu el, un moment deosebit în viața mea culturală. Basmul său rămâne un simbol al valorilor culturale românești, mai ales pentru cei conectați la tradițiile Maramureșului. Am fost onorat să discut despre amintirile legate de Geo Bogza și să ne reamintim de importanța culturii noastre.
