Lucrările pentru crearea unei noi zone de recreere în Târgu Lăpuș sunt în plină desfășurare, având ca scop revitalizarea centrului orașului pe malurile râului Lăpuș. Proiectul a fost recent inspectat de autorități, care au evaluat progresul lucrărilor.
„Redăm râul Lăpuș orașului. Acest spațiu, care este acum un șantier, va deveni în curând un loc de promenadă și relaxare, situat în inima Țării Lăpușului. Lucrările de întreținere a albiei râului sunt esențiale pentru comunitate. Împreună cu specialiști de la Apele Române Someș-Tisa, am realizat o vizită pe teren pentru a verifica stadiul acestora, atât în satele din jur, cât și în centrul orașului, între cele două poduri. Ne dorim să creăm un spațiu atractiv pentru localnici și vizitatori deopotrivă. Aceste lucrări nu au mai fost efectuate în ultimii 20 de ani pe acest sector al râului Lăpuș. Sunt încrezător că rezultatul va mulțumi pe toată lumea și va aduce beneficii semnificative zonei”, a declarat primarul Vlad Herman.









