Marian Ilea, un scriitor de marcă, ne-a părăsit

Marian Ilea, un scriitor de marcă, ne-a părăsit

Prozatorul, dramaturgul și ziaristul Marian Ilea a trecut în neființă ieri, 9 iunie. Născut în 1959 în Ieud (Maramureș), Marian Ilea a fost recunoscut de-a lungul carierei sale, beneficiind de numeroase distincții importante.

Prima sa piesă de teatru a fost premiată cu Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, în anul 1997, organizație din care a făcut parte. Printre realizările sale literare se numără: Marele Premiu pentru proză ASPRO (1999), Premiul pentru proză ASB (2000) și Premiul pentru proză Liviu Rebreanu (2005) oferit de Academia Română pentru lucrările din ciclul „Medio-Monte”.

În cadrul Galei Presei Maramureșene din octombrie 2021, a obținut marele premiu al evenimentului. Tot în aceeași lună, i-a fost acordat, în premieră, Ordinul Cultural ”Nicolae Steinhardt”, de către Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

În martie 2022, Marian Ilea a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Baia Sprie, iar în octombrie 2023, titlul de cetățean al municipiului Baia Mare. În mai 2024, a câștigat premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2023, la secțiunea dramaturgie, pentru volumul „Societatea de socializare din Medio Monte”.

În prezent, la Teatrul Municipal Baia Mare, se repetă intens o nouă producție – „I se spunea armeanul”, bazată pe textul scris de Marian Ilea, premiera spectacolului fiind programată pentru această săptămână.

Informatii preluate si adaptate din: Graiul Maramuresului
Etichete: Baia Mare dramaturg Marian Ilea moarte premii literare scriitor
Autor: Radulescu Mihai