Cu profundă tristețe am aflat despre dispariția lui Marian Ilea, un scriitor autentic, care a plecat dintre noi a doua zi după Rusalii. Născut în inima Maramureșului Istoric, Marian a avut parte de numeroase influențe culturale, dar și de viziuni distincte care nu au reușit să creeze distanțe între noi. Deși își avea rădăcinile în Ieud, la doar trei ani, s-a mutat cu familia în Baia Sprie, un oraș mineresc, multietnic și un loc magic care a devenit sursa de inspirație pentru opera sa. Începuturile călătoriei sale literare au fost ghidate de steaua imaginarului.
Încă de la lansarea primului său volum, Desiștea, despre care am scris la vremea respectivă, am considerat că Marian are o misiune deosebită. A reușit să îmbrace realitatea în cuvinte, dar epica sa nu se conforma normelor standard; ea avea nevoie de libertate, de explorare a unor noi dimensiuni literare în care povestitorul să poată zburda cuvinte. Am remarcat că Marian Ilea își construiește un proiect literar personal, avându-l ca model pe marele Gabriel Garcia Marquez, care a creat imaginarul Macondo în romanul său celebru, Un veac de singurătate.
Criticul literar Laurențiu Ulici, mentorul său, a apreciat această asociere. Ulici avea o sensibilitate aparte pentru proza lui Marian. După ce primea manuscrisul, îi răspundea cu entuziasm: „Text bun, Marian!” Fiecare carte publicată și fiecare piesă de teatru scrisă de el contribuiau la edificarea acestui Macondo al Nordului, pe care autorul l-a denumit Medio Monte.
Macondo, un loc imaginar devenit renumit, este un oraș fictiv pe malul unui râu, unde poveștile minunate prind viață. Marian Ilea, ca prozator și dramaturg original, a ales să comunice lumii dintr-un loc în care imaginarul se împletește cu realitatea, creând o ficțiune ce străbate granițele convenționalului. În proza sa, se simte un spirit maramureșean distinct.
Într-un dialog, spunea: „Contează foarte mult cum spui povestea. Cărțile, la fel ca textele maramureșene, se păstrează singure atunci când nu sunt alungate din cetate. De aceea, trebuie păstrate cu căldura sufletului.” Universul său epic este captivant și ușor de deslușit încă de la prima lectură. Marian reușește să combine realitatea într-o armonie similară cu vechile așezări ale ținutului său, iar personajele sale, extrase din lumi uitate, aduc cu ele obiceiuri și trăsături din tărâmuri umbrite.
Uneori, autorul adoptă o atitudine ironică față de noul timp, fie într-o variantă sentimentală, fie într-una sarcastică. Deși se percepe un ecou de disperare în cuvintele sale, aceasta este o disperare pe care scriitorul o combate cu forță. Format în cadrul unor prestigioase cenacluri bucureștene – Universitas (sub coordonarea lui Mircea Martin) și Junimea (Ovid Crohmălniceanu) – s-a integrat armonios în generația de scriitori precum Constantin Stan, Gheorghe Crăciun, Alexandru Ecovoiu și mulți alții. A fost, de asemenea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București.
Marian Ilea s-a distins ca prozator, dramaturg, jurnalist și om de televiziune, având contribuții semnificative în fiecare domeniu. În ultimele trei decenii, am colaborat în cadrul presei scrise și am admirat elaborarea textelor și curajul opiniilor sale. Rămâne un nume de referință în jurnalismul din Maramureș și un reper în noul val epic din literatura română contemporană, așa cum au subliniat critici literari autorizați.
Plecarea prematură a lui Marian Ilea lasă în urmă cărți nescrise și un profund regret. Breasla scriitorilor din Maramureș este mai săracă fără el. Adio, distinse coleg și prieten!
