Municipiul Baia Mare anunță cetățenii despre restricțiile temporare de circulație care vor fi aplicate duminică, 9 august, între orele 14:00 și 20:00. Acestea sunt necesare pentru organizarea unui eveniment automobilistic și a unei expoziții de mașini în Piața Libertății.
Începând cu ora 16:40, un grup format din aproximativ 20 de autoturisme va parcurge următorul traseu: Castel Transilvania – strada Mihai Eminescu – Piața Izvoarelor – strada Cloșca – strada Crișan – Piața Libertății. Sosirea acestor vehicule se va face în zona pietonală din Piața Libertății.
La ora 20:00, autoturismele se vor întoarce către Castel Transilvania, urmând traseul: strada Gheorghe Șincai – strada Nicolae Titulescu – bulevardul Decebal – Piața Izvoarelor – strada Mihai Eminescu. Deplasarea va beneficia de asistența echipajelor de poliție pentru a asigura fluența traficului.








