Studenții de la Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus au obținut locul I la un concurs de prim ajutor parte a proiectului transfrontalier CommunitAid. La competiție, elevii au fost coordonați de profesorul Alina Ruscovan și au concurat alături de colegii lor de la Liceul Borșa.
Performanța elevilor din Vișeu de Sus a fost remarcabilă, dovadă a seriozității și a pregătirii lor temeinice. Concursul a constat în probe atât teoretice, cât și practice, menite să testeze capacitatea tinerilor de a reacționa corespunzător în situații de urgență.
În ultimele trei luni, proiectul CommunitAid, sprijinit prin Programul HUSKROUA, a facilitat amenajarea a trei centre de formare în domeniul primului ajutor în liceele din Borșa, Sighetu Marmației și la sediul Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș. Peste 1000 de elevi au fost instruiți în tehnici de prim ajutor, iar cabinetele medicale din 10 unități de învățământ au fost dotate corespunzător.
De asemenea, a fost achiziționat un microbuz destinat centrelor de formare pentru a susține aceste activități. În această perioadă, centrele au organizat concursuri pentru elevii care au finalizat programul de instruire, permițându-le să-și testeze cunoștințele și abilitățile. Un astfel de concurs a avut loc la Centrul de formare din cadrul Liceului Borșa, în fața unei echipe de medici din Cluj-Napoca.








