În Maramureș, multe statui și monumente istorice rămân în umbră, reflectând o cunoaștere insuficientă a istoriei regiunii. De la simboluri legate de minerit, la statui care omagiază personalități mai puțin cunoscute, aceste opere de artă ne spun povești importante despre trecutul local.
Un exemplu relevant este Piatra Flottman din Baia Mare, un simbol al introducerii perforatorului în minerit, în 1912. Această piatră, care ilustrează tranziția de la metodele tradiționale la cele moderne, rămâne o dovadă a inovației în domeniu. De asemenea, statuia minerului, datată din 1958, a fost mutată de mai multe ori și se află acum pe strada Griviței, unde, deși neobservată, a primit recent o coroniță de flori, un gest de omagiu din partea comunității.
La intrarea în mina Cavnic, un alt grup statuar a fost uitat de timp, iar în aceeași zonă se simte lipsa unui monument dedicat muncii forestiere, o activitate esențială în viața maramureșeanului. Există doar o reprezentare artistică a acestei activități, în biserica din Lunca la Tisa, ce ilustrează plutăritul.
În plus, istoria mai puțin cunoscută a Maramureșului este evidențiată prin statuia lui Lendvay Marton, care a fost vandalizată, deși acesta a fost un actor renumit. Alte statui, precum cea a lui Atanasie Oniga, sunt de asemenea uitate, iar mulți localnici nu cunosc poveștile din spatele acestor monumente.
Câteva dovezi ale invaziei tătărăști din 1717 sunt încă vizibile la Cavnic și Borșa, însă nu beneficiază de atenția meritată. O statuie mai recentă, dedicată fotbalistului Emeric Dembroschi, a fost demontată, deși acesta a avut o carieră notabilă, fiind chiar considerat pentru a fi onorat cu o statuie în Mexic. Există multe statui cu povești necunoscute în localități precum Coaș, Suciu de Sus, și altele, care așteaptă să fie redescoperite.
