Caravana Tinerilor Ortodocși a început călătoria sa în parohiile din Cupșeni, Costeni, Libotin și Ungureni, continuând apoi în Șomcuta Mare, Buciumi, Vălenii Șomcutei, Finteușu Mare, Buteasa, Ciolt și ATOP Chioar. Pe 14 iulie, caravana a ajuns în parohiile Trestia, Ciocotiș, Fânațe, Cernești, Brebeni și Măgureni, aducând o atmosferă de bucurie, rugăciune și socializare între tineri.
În această zi specială, Preasfințitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul a fost prezent, oferind binecuvântări și apreciere participanților pentru eforturile și dedicarea lor. Fiecare tânăr a primit o carte de rugăciune pentru copii, ca simbol al prețuirii și al sprijinului spiritual.
Pe 16 iulie, activitățile s-au desfășurat în parohiile Mireșu Mare, Iadără, Lucăcești, Tulghieș, Remeț pe Someș, Stejera și Dănești. Caravana continuă să străbată satele, având ca scop principal aducerea bucuriei și apropierea de Hristos pentru cei tineri.









