Deputatul Lucian Morar ne oferă o perspectivă interesantă asupra situației politice actuale din România.
Trebuie să recunoaștem sincer: nu am fost niciodată pe aceeași lungime de undă cu Lucian Morar. Poate că, în trecut, când era tânăr țăranist, sub influența nobilului său tată, a fost o excepție. Totuși, nu putem să-i negăm flerul politic. L-am regăsit, culmea ironiei, în fostul său birou de primar, alături de fiul său, noul primar, și de alții. L-am întrebat, ca pe orice alt parlamentar de Maramureș, ce faceți, domnule, acolo, la București, că noi nu înțelegem nimic. Vă aliați, guvernați sau nu? Țara stă într-o rână, babele se piaptănă?
Am discutat atât despre opțiunile sale, cât și despre îndemnul la vot, care a fost mult discutat, dar și despre posibila intrare a PSD la guvernare.
„Eu cred că, dacă George Simion ar câștiga, în maximum un an am avea alegeri anticipate. Pe de-o parte, există un real pericol ca la următoarele alegeri toate partidele pe care astăzi le considerăm prooccidentale să devină irelevante. Partide ca AUR și altele care vor apărea ar putea ocupa întreaga scenă politică la nivel guvernamental. Abia atunci s-ar putea întâmpla lucruri nefaste pentru România. Am crezut că acesta este momentul în care vom răspunde acelei părți din societate românească care consideră că se poate și altfel, similar cu politica lui Orban din Ungaria.”
N.A. Dom' deputat, acolo nu este suveranism, ci populism, să fim serioși, nu? L.M. Din punctul meu de vedere, nu putem discuta despre suveranism. România este una dintre cele mai suverane țări din Uniunea Europeană; aici, emigranții sunt foarte puțini în raport cu țările dezvoltate, pe care le privim cu invidie. Eu am crezut că este momentul să se rupă ața.
REP: Avea cu cine să guverneze? Oameni? LM: Făceau un guvern minoritar... Oameni? Eu zic că nu. La politicile pe care le propuneau, economice, publice, sociale.
REP: Intrați la guvernare? L.MI. Din punctul meu de vedere, PSD fie intră la guvernare cu un prim-ministru, fie rămâne în opoziție și oferă sprijin parlamentar unei alianțe de dreapta. Ei se consideră de dreapta, chiar dacă nu sunt. Un an de grație pentru ei, le-am trece prin parlament toate propunerile pe care le au, iar după un an să reevaluăm situația. Altfel, vom lăsa doar AUR în opoziție și vor capitaliza... Acum au 35%, conform sondajelor. Vor capitaliza toate nemulțumirile, iar la următoarele alegeri ar putea ajunge la 60%, așa, singuri în opoziție!
De aceea văd lucrurile așa. Ori mergem la guvernare conform alegerilor din decembrie... să fim serioși, acum au fost alegeri și românii s-au exprimat în felul lor, acestea sunt rezultatele. Iar guvernarea a fost PSD - PNL - UDMR. A fost rotativa, au avut prim-ministru... nu înțeleg de ce un premier liberal ar fi mai oportun după ultimii 6-7 ani, când au avut vreo cinci ani premier. Doar în ultimii doi ani a fost PSD. Orban, Câciu etc.”
Discuția cu deputatul Lucian Morar nu se încheie aici. Cea politică da. A rămas deoparte o situație economică interesantă, nu a sa, nu a lor, ci a unei părți mari din țară. Asupra căreia vom reveni.