Basmele au o importanță deosebită în educația copiilor, oferindu-le nu doar divertisment, ci și lecții de viață esențiale. Am crescut ascultând povești, în special cele spuse de bătrâni care aveau darul de a captiva audiența, chiar și fără a avea vederea. Un exemplu memorabil este bătrânul Urechet din Budești, care, deși orb, ne povestea cu o voce plăcută despre isprăvile eroilor din folclor, inclusiv despre Harap-Alb, un personaj emblematic al literaturii române.
Recent, în cadrul examenului de bacalaureat, elevii au avut de ales între lucrări ale lui Ion Creangă și Ioan Slavici. Există o tendință printre unii educatori de a considera că povestea lui Harap-Alb nu mai este relevantă pentru tineri, fiind percepută ca un text învechit. Aceștia susțin că limbajul este greu de înțeles și că elevii ar prefera autori contemporani.
Însă, profesorul Horia Corcheș subliniază că adevărata problemă nu este povestea lui Harap-Alb, ci abordarea educațională care se concentrează pe confortul elevilor în loc de provocarea intelectuală. Creangă nu doar că oferă un basm captivant, dar și o oportunitate de a discerne între valori fundamentale, cum ar fi loialitatea și caracterul.
În educația modernă, este esențial să păstrăm legătura cu clasicii literaturii. Exemplele internaționale arată că mari opere precum cele ale lui Shakespeare sau Goethe nu sunt eliminate din programe, ci sunt studiate alături de autori contemporani. Aceasta asigură o educație completă și profundă.
Basmele, inclusiv Harap-Alb, nu sunt doar povești de adormit copiii, ci instrumente valoroase pentru formarea caracterului și a valorilor morale. Ele îi învață pe tineri despre obstacole, prietenie și alegeri morale, aspecte esențiale în drumul lor spre maturitate.
În concluzie, basmele trebuie să rămână parte integrantă a educației, iar Harap-Alb este un exemplu perfect de poveste care poate ghida tinerii în explorarea propriei identități și valori.
