Tânărul artist Daniel Breban, cunoscut datorită participării sale la emisiunea „Vedeta populară”, a realizat o performanță remarcabilă la festivalul-concurs „Care om horește mândru” din Dragomirești. Acesta a câștigat Marele Premiu și Trofeul competiției.
În cadrul ceremoniei, Breban a exprimat recunoștința sa, numind acest moment o onoare personală, mai ales având în vedere că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea primei interprete profesioniste din Maramureș, Victoria Darvai, un simbol al muzicii tradiționale din zonă. „Mulțumesc din suflet familiei mele, profesorilor și tuturor celor care m-au susținut și au crezut în mine. De asemenea, le sunt recunoscător organizatorilor pentru primirea călduroasă în inima Maramureșului”, a declarat artistul.









