În anul 2025 se împlinesc 28 de ani de la închiderea oficială a mineritului în Maramureș, o industrie care a dominat această regiune timp de decenii. Deși au existat zone cu resurse valoroase, exploatarea lor s-a făcut în condiții dificile, lăsând în urmă o moștenire controversată.
Localitățile miniere, odinioară pline de viață, s-au transformat radical. În Cavnicul, de exemplu, numărul minerilor a scăzut dramatic, iar în prezent, în multe blocuri sunt doar văduve. Casele vechi au fost modernizate sau au ajuns să fie părăsite, iar atmosfera de odinioară s-a risipit.
Recensământul din 2021 arată o disproporție semnificativă între numărul bărbaților și femeilor în aceste localități. De exemplu, în Cavnic, erau 2038 bărbați și 2226 femei, iar în Băiuț, numărul este similar, cu 990 bărbați și 1000 femei.
Peisajul post-minier este marcat de clădiri abandonate și de o natură recuperată. În Ilba, de exemplu, satul se bazează pe resursele fostei mine, dar multe blocuri sunt încă părăsite. Nistru, de asemenea, păstrează amintiri ale trecutului minier, cu investiții care încep să răsară.
Deși există proiecte de redeschidere a minelor, realitatea este că infrastructura este deteriorată și nu există suficienți tineri dispuși să lucreze în minerit. În plus, multe mine au fost inundate sau distruse, lăsând în urmă doar ruine.
În Baia Mare, fosta putere economică a mineritului, orașul se confruntă cu probleme de poluare majoră, care afectează sănătatea locuitorilor. Viața aici este marcată de o speranță de viață cu până la 10 ani mai mică decât în alte regiuni ale țării.
În contrast, Baia Sprie transformă provocările în oportunități turistice, punând accent pe atracții care amintesc de trecutul minier. Această abordare ar putea oferi o nouă direcție de dezvoltare pentru comunitățile afectate de declinul industriei.
Fără o concluzie clară, este evident că trecutul acestor localități, deși plin de amintiri dureroase, ar putea fi valorificat în moduri neașteptate, dacă se va găsi voința de a reconstrui și revitaliza.
