Miercuri, a avut loc o adunare festivă, organizată cu ocazia centenarului Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (ANCMRR) Filiala Maramureș. Această organizație, fondată în 1925, a suferit de-a lungul anilor modificări de denumire, însă și-a păstrat cu sfințenie misiunea de a milita pentru drepturile celor care și-au dedicat viața acestei țări.
Cu ocazia aniversării centenarului, președintelui Filialei Maramureș, col. (r.) Costin Gavril, i-a fost înmânată o Diplomă de Excelență în numele municipiului Baia Mare. Această distincție este un semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în sprijinul rezerviștilor militari, precum și pentru apărarea demnității și drepturilor celor care au servit sub drapelul României.