Între 16 și 22 iulie, polițiștii au desfășurat activități preventive în taberele și școlile de vară din Ocna Șugatag, Târgu Lăpuș, Curtuiușu Mare și Baia Mare, implicând aproape 200 de participanți, inclusiv copii, cadre didactice, ghizi și voluntari.
În Ocna Șugatag și Baia Mare, a fost promovată campania „Când Martorul vorbește, bullyingul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!”. Aceasta a inclus discuții interactive și exemple practice pentru a ajuta tinerii să recunoască și să combată bullyingul, subliniind importanța rolului martorilor în prevenirea acestor situații.
La Târgu Lăpuș, copiii au fost implicați în activități despre siguranța rutieră, unde polițiștii au explicat, într-un mod interactiv, regulile de circulație esențiale pentru a asigura siguranța acestora pe drumuri.
La Centrul de Echitație și Hipoterapie din Curtuiușu Mare, precum și la Liceul Internațional din Baia Mare, polițiștii de la Biroul Siguranța Școlară, împreună cu colegii din Grupa Canină, au oferit copiilor ocazia de a învăța despre activitatea poliției și despre câinii de serviciu. Activitățile au fost concepute să fie adaptate vârstei participanților, combinând educația preventivă cu jocuri și exerciții interactive.
De asemenea, în colaborare cu polițiștii Serviciului Rutier, s-au organizat sesiuni de educație rutieră la Centrul DAS Baia Mare, unde copiii au avut ocazia să învețe regulile de circulație prin demonstrații și jocuri, promovând astfel un trafic mai sigur pentru toți.








