Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a prezentat recent, pentru prima dată, informații referitoare la numărul angajaților Securității în România, la data de 24 septembrie 1988. Conform datelor, numărul total al acestora era de 14.629, incluzând atât personalul din aparatul central, cât și cel din structura teritorială.
Aparatul central, cu sediul în București, număra 8.760 de angajați, în timp ce 5.869 de persoane activau în unitățile teritoriale. Aceștia includeau și aproximativ 1.200 de muncitori civili, fără grad militar, care se ocupau de diverse activități tehnice și administrative.
Structura Securității era organizată geografic în mod distinct. Aproape 41% din personal se afla în București, unde se gestionau cele mai importante activități de spionaj și contraspionaj. Printre unitățile de elită se număra Direcția a IV-a, responsabilă cu contrainformațiile militare, și Unitatea Specială 'F', care se ocupa de filaj.
De asemenea, trupele de Securitate, care totalizau 2.737 de cadre, erau dislocate în întreaga țară pentru a asigura controlul în situații de criză. Aparatul teritorial, cu 5.869 de angajați, avea rolul de a supraveghea și controla activitățile la nivel local.
În ceea ce privește personalul feminin, erau 2.297 de femei în Securitate, reprezentând 15,70% din totalul angajaților. Dintre acestea, doar 22 ocupau funcții de conducere, ceea ce arată o disproporție semnificativă între genuri în cadrul aparatului de Securitate.
Distribuția angajaților pe județe arată concentrarea forțelor în zone strategice, cum ar fi București, Constanța și Timiș, unde numărul cadrelor depășea 200. În județele mai mici, efectivele erau considerabil reduse, reflectând astfel importanța percepută de regimul comunist.
