Securitatea energetică a unei țări nu poate fi asigurată prin închiderea facilităților de producție fără a avea alternative viabile înlocuitoare.
România se confruntă cu prețuri mari la energie, iar sistemul energetic este supus unor presiuni crescânde, ceea ce ridică întrebări asupra deciziilor politice care au condus la această situație.
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România a acceptat un program de dezafectare a capacităților pe bază de cărbune și lignit, cu o țintă de 3.780 MW. Însă, noile capacități care ar trebui să înlocuiască aceste producții nu au fost implementate în același ritm.
Centralele pe gaz de la Ișalnița și Turceni, esențiale pentru a compensa pierderile de producție, nu au primit finanțare directă prin PNRR și au stagnat în faze preliminare de dezvoltare.
Ex-ministrul Cristian Ghinea, responsabil pentru negocierea PNRR, ar trebui să clarifice motivele acceptării acestui calendar fără garanții pentru noile capacități de producție.
România are nevoie urgentă de capacități de stocare pentru a gestiona creșterea energiei din surse regenerabile. PNRR a alocat 79,6 milioane de euro pentru dezvoltarea acestor capacități, dar este legitim să ne întrebăm dacă prioritățile ar trebui să fie revizuite în lumina vulnerabilităților actuale.
În perioada 2013-2014, România a avut un portofoliu diversificat de proiecte energetice, incluzând modernizarea capacităților existente și construirea unor noi unități, cum ar fi Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Totuși, multe dintre aceste inițiative nu s-au finalizat, iar abandonarea lor ridică întrebări despre deciziile guvernamentale ulterioare.
În 2021, România a negociat PNRR, incluzând angajamente de eliminare treptată a cărbunelui. Problema nu este dacă trebuie să decarbonizăm, ci ordinea în care facem lucrurile. Este esențial să construim mai întâi alternativele, să le conectăm la sistem și abia apoi să retragem capacitățile vechi.
Maricel Popa subliniază importanța de a respecta votul românilor, afirmând că deciziile strategice legate de sistemul energetic nu ar trebui să fie luate fără a asigura capacitatea de înlocuire a celor închise. El pune întrebări critice despre interesele care au dus la abandonarea proiectelor energetice și la acceptarea unor termene de retragere fără garanții de funcționare a înlocuitorilor.
În concluzie, România nu poate permite închiderea capacităților energetice fără alternative funcționale. Popa susține o inițiativă legislativă care să împiedice retragerea grupurilor pe cărbune înainte de implementarea capacităților de înlocuire, subliniind că aceasta nu este doar o problemă de politică energetică, ci și de securitate națională.
