Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis recent să ceară platformei TikTok să elimine 90 de videoclipuri legate de scandalul denumit „Ambulanța Neagră” sau „Salvarea Neagră”.
Într-o ședință publică, CNA a analizat un raport de monitorizare realizat de Direcția Control, care a identificat conținutul problematic pe diverse conturi TikTok. Raportul include 57 de linkuri autosesizate și 33 de linkuri suplimentare către materiale audiovizuale similare.
De asemenea, membrii Consiliului au discutat un material postat pe Facebook de Bales Victor, care conține un fragment dintr-un interviu cu președinta Maia Sandu. În contextul acestui material, s-a observat o încălcare a legislației audiovizuale, în special a dispozițiilor care impun informarea obiectivă a publicului.
„Constatând încălcarea dispozițiilor legale, CNA a hotărât să ia măsuri împotriva conținutului ilegal identificat. Conform legislației, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a prezenta informații corecte și de a susține libera formare a opiniilor”, se arată în comunicatul oficial.









